Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii, după ce a trecut cu 2-0 de CFR Cluj, goluri marcate de Essombe și Rotariu.
„Câinii” au răzbunat astfel înfrângerea suferită în fața ardelenilor în campionat, scor 0-2, după 90 de minute terminate însă de roș-albi cu trei jucători eliminați.
Tehnicianul Mircea Rednic a ținut să amintească de condițiile în care Dinamo a pierdut acel meci și a anunțat că roș-albii țintesc acum trofeul Cupei Ligii.
„Am avut emoții pentru că CFR Cluj e o echipă bună și simțisem asta e pielea noastră în campionat. Acum s-a jucat 11 contra 11 și am făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză.
Sigur, după golul doi le-am cerut jucătorilor să gestioneze jocul, ținând cont că ne așteaptă un meci foarte greu sâmbătă, cu Târgu Mureș.
Pe noi ne interesează acest trofeu, Cupa Ligii, și este foarte bine că ne-am calificat în semifinale. Mă bucur că am reușit să învingem, nu mai câștigasem de șase ani pe teren propriu.
Am avut un mic incident la echipa a doua, cu doi jucători de la echipa mare și după o analiză serioasă am decis ca Paul să preia banderola. Nici Aliosa (n.r. Vojnovic), nici Matei. Am mers pe cineva neutru. Anton se impune și ca om și cred că merită banderola”, a declarat Mircea Rednic după meci.
Rotariu: „Mă bucur că am reușit să înscriu”
Marcatorul golului doi în victoria cu CFR Cluj, Dorin Rotariu, s-a declarat și el mulțumit de prestația sa și a colegilor săi.
„Mă bucur că am reușit să înscriu și cel mai important era să ne calificăm. Noi jucăm toate meciurile la victorie. Trecuse mult timp de când n-am mai câștigat împotriva CFR-ului, am rupt acest lanț de ghinioane. Acum ne pregătim pentru următorul meci, unul extrem de dificil (n.r. cu ASA Târgu Mureș, în Liga 1).
Am format un grup unit aici și faptul că am reușit să legăm victorii ne-a ajutat și mai mult„, a spus Rotariu după meci.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Essombe ’22 și Rotariu ’55.
1-0: Matei l-a lansat în adâncime pe Essombe, acesta a preluat și a șutat din prima de la 11 metri.
2-0: Rotariu a recuperat un balon în jumătatea adversă, a pătruns pe centru și l-a învins pe Mincă cu un șut plasat de la 15 metri.
Dinamo București: I. Popescu – Fai, A. Marc, Mevlja, Filip – Vojnovici, Anton – C. Matei (Gavrilă ’72), Palici (Van Haaren ’81), Rotariu – Essombe (Gnohere ’66). Antrenor: Mircea Rednic.
CFR Cluj: Mincă – Tiago Lopes, Tînc, L. Goian, Camora – Petrucci (Jakolis ’75), Gomelt – Vitor Bruno, Păun (Nouvier ‘8), Negruț (Cristian ’46) – Beleck. Antrenor: Francisc Dican.
Cartonașe galbene: Anton ’87 / Cristian ’57
Arbitri: Alexandru Tudor (central) – Ovidiu Artene, Mircea Grigoriu (asistenți) – Iulian Dima (rezervă).
Observatori: Adrian Vidan, Paul Cazan.
La partida din Șoseaua Ștefan cel Mare au asistat 1.874 de spectatori.
În semifinalele Cupei Ligii Adeplast, Dinamo București va întâlni echipa Concordia Chiajna, care a trecut, cu scorul de 1-0, de formația ASA Târgu Mureș. Semifinalele sunt programate în sistem tur-retur, la 8-10 martie și 5-7 aprilie 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER